25 May 2022
  • 25 May 2022

Doliu în voleiul românesc: a decedat profesorul Radu Miclea

By on 29 January 2022 0 1021 Views

Voleiul românesc este mult mai sărac de azi.

Unul dintre cei mai importanți descoperitori și șlefuitori de talente din voleiul românesc, profesorul Radu Miclea, a încetat din viață la doar 65 de ani. Prin mâinile dânsului au trecut generații întregi de jucători, mulți dintre ei evoluând și acum pe prima scenă a voleiului românesc sau chiar în echipa națională.

Cariera domnului antrenor Radu Miclea a fost legată de performanțele de excepție realizate de clubul masculin de volei LAPI Dej. El însuși component al primei echipe de juniori din Dej medaliată la un campionat național de volei (bronz – 1975), profesorul Radu Miclea a revenit la Dej în 1996, după ce, timp de 16 ani, din 1980, imediat după ieșirea de pe băncile facultății, a activat ca antrenor la Constanța, unde a crescut generații de jucători.

Din 1996 până în 2019, când s-a retras din activitate, a cucerit numeroase titluri naționale cu echipele masculine ale clubului LAPI Dej, ultimul fiind cucerit în 2017, cu formația de cadeți.

Drum lin, domnule profesor! Dumnezeu să vă odihnească în pace!