24 October 2021
  • 24 October 2021

România joacă miercuri pentru locul 5 la Campionatul Mondial Under 18

By on 29 September 2021 0 3516 Views

Victorie extraordinară obținută de naționala feminină a României în primul meci din turneul locurilor 5-8 din cadrul Campionatului Mondial Under 18.

Echipa antrenată de Marius Macarie a învins cu scorul de 3-1 (25-20, 23-25, 25-18, 25-19) Turcia, vicecampioana Europei și va juca miercuri seară în meciul pentru ocuparea locului 5 în clasamentul final contra Braziliei. Sud-americancele au învins Polonia cu scorul de 3-2 (25-17, 22-25, 25-22, 19-25, 15-11). Partida va începe la ora 22.00 și va fi transmisă în direct la acest link https://www.youtube.com/c/volleyballworld

În superba victorie obținută contra Turciei, punctele României au fost reușite de Tara Cristea (16), Paula Partnoi (14), Teodora Iancu (13), Ștefania Cheluță (13), Andra Badiu-Savu (10), Iarina Axinte (5), Beatrice Iliescu (1).

La finalul partidei, coordonatoarea echipei noastre, Iarina Axinte, a declarat: ”Am fost atât de motivate pentru a le învinge… Nu învinsesem Turcia niciodată, așa că am jucat cu inimile. Este un rezultat superb. Să câștigăm cu Turcia la Campionatele Mondiale a făcut să merite cu prisosință toată munca mea din cei 9 ani de când am început voleiul”.

Antrenorul Marius Macarie a declarat: ”Am vorbit cu fetele înainte de meci și le-am spus că toată presiunea este pe Turcia, este vicecampioana Europei. Turcia a venit după o înfrângere dificilă suferită în sferturile de finală și cu siguranță a resimțit acest lucru și contra noastră. În primul set am schimbat între ele universalul (Ștefania Cheluță) cu extrema (Teodora Iancu) și asta a făcut diferența. Contra Braziliei nu avem nimic de pierdut, noi ne vom face jocul nostru”.