26 September 2022
  • 26 September 2022
  • Home
  • Noutati
  • Naționala U20 a României a fost învinsă de Slovenia în primul meci din preliminariile europene

Naționala U20 a României a fost învinsă de Slovenia în primul meci din preliminariile europene

By on 7 April 2022 0 645 Views

Naționala masculină Under 20 a României a fost învinsă în meciul de deschidere al grupei E, de calificare la Campionatul European, de Slovenia.

Slovenii s-au impus cu scorul de 3-0 (31-29, 25-14, 25-20), la capătul unui meci care a durat 83 de minute și în care tricolorii au avut o revenire fantastică în primul set, de la 14-19 la 20-19 și, apoi, au ratat 4 mingi de set!

Au jucat pentru România: Chițigoi (14p), Breban (9p), Dinculescu (8p), Asmarandei (3p), Tănase (3p), Martonos (2p), Balai (-), Ștreangă (-), Balu (-), Kosinski (libero), Platon (libero). Nu a jucat: Lala. Antrenor: Cristian Chițigoi.

Daniel Chițigoi a reușit cele mai multe puncte pentru naționala României U20 în meciul cu Slovenia (FOTO: CEV)

Următorul meci al formației noastre va avea loc vineri, de la ora 19.00, în compania țării gazdă a turneului, Letonia. Partida va putea fi urmărită în direct AICI. Apoi, sâmbătă, de la ora 16.00, românii vor juca împotriva Cehiei.

În celălalt meci din grupă, Cehia a învins Letonia cu scorul de 3-0 (25-23, 25-13, 25-20).

Prima clasată se califică automat la turneul final, care va avea loc în perioada 17-25 septembrie, în Italia. Cele mai bune opt echipe dintre cele necalificate vor juca în turul al treilea al preliminariilor, în perioada 30 iunie – 3 iulie.

  Noutati