4 February 2023
  • 4 February 2023
  • Home
  • Noutati
  • Etapa a șaptea a Diviziei A1 (f) a venit cu două premiere. Rezultatele rundei

Etapa a șaptea a Diviziei A1 (f) a venit cu două premiere. Rezultatele rundei

By on 28 November 2022 0 234 Views

Etapa a șaptea a Diviziei A1 la volei feminin a adus două premiere în acest campionat: primul eșec al Rapidului și prima victorie a formației SCMU Craiova.

În cel mai spectaculos din disputat meci, CSM Târgoviște a învins, pe propriul teren, cu scorul de 3-1, pe Rapid. Giuleștencele au suferit astfel primul eșec din campionat, așa că singura formație neînvinsă rămâne CSM Volei Alba Blaj. Rodica Buterez și Ana Bjelica, de la gazde, respectiv Cese Montalvo, de la oaspete, au terminat, fiecare, cu câte 19 puncte acest meci.

Au jucat pentru CSM Târgoviște: Buterez (19), Bjelica (19), Todorova (16), D. Ionescu (10), Ad. Matei (10), Mirosavljevic (6), Robitaille (2), Lamprousi (1), Calotă (-), Bozicevic (libero). Nu au jucat: Zadorojnai, Orlandea. Antrenor: Giovanni Caprara.

Au jucat pentru Rapid: Cese Montalvo (19), Baciu (17), Cross (8), N. Dimitrova (8), Drîmboi (3), Trică (2), Dayeong (1), Postea (-), Pusic (libero). Nu au jucat: Ariton, Jeremic, Artin, Albu (libero). Antrenor: Carlo Parisi.

Bucuria victoriei jucătoarelor de la CSM Târgoviște (FOTO: Facebook/ CSM Târgoviște)

Sâmbătă, favoritele s-au impus pe linie. CSM Lugoj nu a avut nici o emoție în fața formației CSM Știința Bacău, într-un meci care a fost câștigat cu 3-0 și în care Ruban a fost cea mai bună marcatoare, cu 18 puncte.

Au jucat pentru CSM Lugoj: Ruban (18), Gemănariu (11), Străchinescu (11), G. Popa (10), Bezhandolska (9), Anghelache (3), Popovic (libero). Nu au jucat: Rus, Ad. Popa, Roman. Antrenor: Ugljesa Segrt.

Au jucat pentru Știința Bacău: Cheluță (11), Stanciu (6), Berdilă (5), Grama (5), C. Radu (2), Preda (1), Bordea (-), Staicu (-), Ordeanu (-), Podină (libero), Al. Ion (libero). Antrenor: Vicențiu Dumitrescu.

Ridicătoarea formației CSM Lugoj, în acțiune (FOTO: Facebook/ CSM Lugoj)

Dinamo s-a văzut egalată la 1 în meciul disputat în propria sală, în fața celor de la CSM București, însă și-a revenit repede și a câștigat meciul cu 3-1. Autoare a 22 de puncte, universalul gazdelor, Jelena Vulin, a fost cea mai bună marcatoare a meciului și a întregii etape.

Au jucat pentru Dinamo: Vulin (22), G. Dan (18), Miron (16), Lemmens (14), Shahpazova (6), Dumancic (6), Vîrlan (-), V. Grigore (-), Teodoro (libero), Pamfil (libero). Nu a jucat: Guceanu. Antrenor: Milos Gavrilovic.

Au jucat pentru CSM București: Coreea (13), Sobo (10), Coman (10), Vasilica (9), I. Radu (6), Sînoche (4), Alves Monteiro (2), Nistor (1), Terra Fernandes (libero). Nu au jucat: Manolachi, Călinoiu, Igiescu, Alupei, Ene (libero). Antrenor: Ettore Guidetti.

Gabriela Dan, în acțiune pentru Dinamo (FOTO: Dinamo Volei Senioare & Junioare)

CSO Voluntari a obținut singura victorie în deplasare a etapei. Jucătoarele lui Milan Ljubicic s-au impus cu scorul de 3-0 la Pitești, în fața lui FC Argeș, care a fost foarte aproape de adversara ei în special în setul al treilea. Cu 12 puncte, Nikolova a fost cea mai bună marcatoare a meciului.

Au jucat pentru FC Argeș: Nikolova (12), Saykova (7), Diaz Cairo (6), Lupescu (6), Nemeș (3), Massip Mursuli (2), Airoaie (2), Teianu (1), Stroe (-), Licheva (-), Cristea (-), Ilinca (libero), Stan (libero). Antrenor: Bogdan Paul.

Au jucat pentru CSO Voluntari: White (10), Koprivica (10), Uattara (10), Vukovic (10), Motroc (7), Kapelovies (4), Hippe (2), Babaș (1), Vereș (libero). Nu au jucat: Vicet Campos, Chauseva, Ad. Alexandru, Nneka Onyejekwe, Kosinski (libero). Antrenor: Milan Ljubicic.

CSO Voluntari s-a impus la Pitești, cu FC Argeș (FOTO: FC Argeș Volei)

SCMU Craiova a „spart gheața” și a obținut prima victorie în Divizia A1. Oltencele au câștigat meciul care a pus față în față cele două formații cu zero victorii. Ele s-au impus cu scorul de 3-0

Au jucat pentru SCMU Craiova: Simoniia (13), Boris (13), Talita Jose do Nascimento (11), Marciu (9), Badiu Savu (5), Rankovic (1), Stan (1), Vizitiu (libero), Țucmeanu (libero). Nu au jucat: Brabete, Stoian, Iliescu, Mănuc, Zlotea. Antrenor: Marius Măcicășan.

Au jucat pentru ”U” Cluj: Kachur (10), Bara (8), Popa (7), Yavorska (4), Badea (4), Mocan (2), Pralea (1), Kurlovich (-), Culda (-), Andronache (libero). Nu au jucat: Elkina, Duma, Iancău (libero). Antrenor: Romeo Lotei.

SCMU Craiova a învins pe U CLuj (FOTO: SCM Craiova)

Rezultatele etapei a șaptea a Diviziei A1 (f)

Sâmbătă, 26.11.2022

CSM Lugoj – CSM Știința Bacău 3-0 (25-12, 25-17, 25-12)

Dinamo – CSM București 3-1 (25-20, 23-25, 25-15, 25-17)

FC Argeș – CSO Voluntari 0-3 (15-25, 20-25, 23-25)

SCMU Craiova – ”U” NTT Data Cluj 3-0 (25-19, 25-19, 25-16)

Duminică, 27.11.2022

CSM Târgoviște – Rapid 3-1 (25-23, 20-25, 25-18, 25-16)