4 February 2023
  • 4 February 2023
  • Home
  • Noutati
  • Rapid și CSM Lugoj, șanse mari de calificare în optimile Cupei Challenge (f)

Rapid și CSM Lugoj, șanse mari de calificare în optimile Cupei Challenge (f)

By on 14 December 2022 0 265 Views

Ambele echipe românești din Cupa Challenge la volei feminin au șanse reale de calificare în optimile de finală.

Rapid a învins în propria sală, cu scorul de 3-1 (25-9, 18-25, 25-14, 25-12) formaţia cehă TJ Ostrava, cu scorul de miercuri, într-un meci care a durat o oră și 23 de minute. Autoare a 21 de puncte, Cese Montalvo a fost cea mai bună marcatoare a rapidistelor.

Au jucat pentru Rapid: Cese Montalvo (21), Baciu (15), Dimitrova (14), Cross (9), Trică (5), Drîmboi (3), Postea (3), Dayeong Lee (2), Pusic (libero). Nu au jucat: Ariton, Jeremic, Artin, Albu (libero). Antrenor: Carlo Parisi.

Rapid s-a impus în 16-imile Cupei Challenge (FOTO: CEV)

În Turcia, CSM Lugoj a pierdut dramatic, după aproape două ore, în fața formației PTT SC Ankara. Aceasta s-a impus cu scorul de 3-2 (15-25, 25-22, 25-11, 14-25, 18-16), în setul decisiv echipa noastră conducând cu 10-6 și 12-9 și ratând și două mingi de meci, la 14-13 și 15-14. Autoare a 20 de puncte, Simina Străchinescu a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre.

Au jucat pentru CSM Lugoj: Străchinescu (20), Gemănariu (18), Ruban (17), G. Popa (13), Bezhandolska (9), Grbic (3), Roman, Anghelache (-), Rus (-), Popovic (libero), Ad. Popa (libero). Nu a jucat: Martiniuc. Antrenor: Ugljesa Segrt.

Partidele contând pentru manșa secundă a ambelor confruntări vor avea loc la 21 decembrie în Cehia, respectiv la Lugoj.