27 November 2021
  • 27 November 2021
  • Home
  • Noutati
  • Rezumat CSM Lugoj – CS Medgidia 07.03.2021

Rezumat CSM Lugoj – CS Medgidia 07.03.2021

By on 8 March 2021 0 391 Views

CSM Lugoj și CSM Medgidia au continuat seria meciurilor de la Turneul III al returului, la Voluntari. În meciul precedent CSM Lugoj a pierdut în cinci seturi cu CSO Voluntari după ce a condus 2-0, fetele antrenate de Segrt Ugliesja aveau mare nevoie de victorie la mai puțin de 24 de ore distanță.
CS Medgidia intra în meci după o pauză de o lună fără meciuri oficiale în care a stat în izolare din cauza coronavirusului și a reluat antrenamentele cu întârziere, fapt pentru care a și absentat de la Cupa României.
Fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au început curajos meciul, adjudecându-și primul set la 14. CSM Lugoj a ridicat nivelul de joc în al doilea set, ambele echipe mergând cap la cap prin atacurile reușite ale Ninei Kocic și ale Adrianei Matei, cu un plus de precizie pentru Lugoj care a fost mai inspirată în set câștigându-l cu 27-25.
Până la final ambele echipe au oscilat în constanță și astfel s-a ajuns în set decisiv unde CSM Lugoj a avut primele puncte pe tabelă. CS Medgidia a revenit în joc egalând ca mai apoi să treacă la conducere și să se distanțeze până la finalul setului decisiv (15-11), astfel că CS Medgidia se impune în primul joc din turneu.
Pentru echipa din Medgidia Andreea Ordeanu a fost cea mai bună realizatoare cu 19 puncte, Adriana Matei 14 puncte, 1 as și Cristina Miron 14 puncte și 3 blocaje.
Pentru CSM Lugoj Nina Kocic a avut un meci solid terminând cu 26 de puncte, 3 ași și 3 blocaje, Milena Koprivica 15 puncte, 1 as, 3 blocaje și Georgiana Popa 15 puncte și 1 blocaj.

  Noutati