1 July 2022
  • 1 July 2022
  • Home
  • Noutati
  • România joacă duminică ultimul meci din grupa B a Silver League. Meciul cu Albania începe la ora 17.00

România joacă duminică ultimul meci din grupa B a Silver League. Meciul cu Albania începe la ora 17.00

By on 11 June 2022 0 255 Views

Naționala masculină de volei a României revine pe teren în fața propriilor suporteri duminică, 12 iunie. Tricolorii vor juca la Galați contra Albaniei, de la ora 17.00. Meciul va fi în direct la TVR 3.

Iubitorii voleiului din Galați sunt așteptați să vină în număr cât mai mare să susțină formația României în ultimul meci din cadrul grupei B a Silver League 2022. Lider în grupă și cu calificarea la turneul Final Four deja acontată, formația noastră va întâlni ocupanta locului secund în serie, Albania. O echipă cu care ne vom reîntâlni în luna august și în preliminariile Campionatului European, de aceea o victorie acum este foarte importantă nu doar pentru că ar aduce puncte importante în clasamentul european și mondial, dar și pentru că ar însemna un plus de moral în fața unor adversari direcți în lupta de calificare la turneul final al Europenelor. În primul meci dintre cele două formații, disputat luna trecută, România s-a impus la Tirana cu scorul de 3-1.

Albanezii se află într-o luptă de la distanță cu Macedonia de Nord pentru ocuparea celui de-al doilea loc calificant la Final Four, așa că ne așteptăm la un meci foarte puternic și interesant.

Turneul Final Four din Silver League va avea loc în zilele de 18 și 19 iunie, în Ungaria. Alături de țara gazdă și de România va mai participa sigur Finlanda, a patra calificată urmând să fie decisă între Albania și Macedonia de Nord.

Rezultatele din Grupa B a Silver League (m)

Albania – ROMÂNIA 1-3 (19-25, 21-25, 27-25, 14-25)

Macedonia de Nord – Bosnia și Herțegovina 3-0 (25-16, 25-17, 25-23)

ROMÂNIA – Macedonia de Nord 3-2 (25-22, 25-17, 23-25, 19-25, 15-13)

Bosnia și Herțegovina – Albania 3-2 (31-29, 20-25, 24-26, 25-18, 15-8)

Macedonia de Nord – Albania 1-3 (23-25, 25-20, 17-25, 22-25)

ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 3-0 (25-17, 25-19, 25-14)

Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-3 (15-25, 25-22, 22-25, 20-25)

Albania – Macedonia de Nord 3-1 (25-20, 20-25, 25-16, 25-22)

Macedonia de Nord – ROMÂNIA 3-1 (25-21, 22-25, 25-19, 25-22)

Albania – Bosnia și Herțegovina 3-0 (25-16, 25-17, 25-21)

Au rămas de disputat

Bosnia și Herțegovina – Macedonia de Nord – se dispută la 11 iunie, ora 17.00

ROMÂNIA – Albania – se dispută la 12 iunie, ora 17.00, la Galați.