5 December 2022
  • 5 December 2022
  • Home
  • Noutati
  • Toate cele cinci meciuri ale etapei a doua a Diviziei A1 (f) se joacă sâmbătă. Un meci va fi televizat pe TVR 3

Toate cele cinci meciuri ale etapei a doua a Diviziei A1 (f) se joacă sâmbătă. Un meci va fi televizat pe TVR 3

By on 4 November 2022 0 335 Views

Sâmbătă avem o zi plină în campionatul Diviziei A1 la volei feminin: se dispută toate cele cinci meciuri ale etapei a doua. FC Argeș va sta.

O partidă din această rundă, cea dintre Rapid și SCMU Craiova, care e programată la ora 17.30, va fi transmisă în direct la TVR 3.

Capul de afiș al zilei este, însă, reeditarea finalei Supercupei României, dintre CSO Voluntari și CSM Lugoj. Meciul va avea loc la ora 17.00 și va putea fi urmărit în direct pe pagina de Facebook a echipei gazdă. În urmă cu două săptămâni s-a impus Lugojul cu scorul de 3-0.

Tot de la ora 17.00 se mai dispută alte două partide: CSM București primește vizita campioanei, CSM Volei Alba Blaj – meciul va fi în direct pe pagina de Facebook a ”tigroaicelor” -, iar ”U” Cluj va juca pe propriul teren în compania formației Dinamo. Această partidă va fi în direct pe canalul de Youtube ”U” Cluj TV.

Dar primul meci al rundei va începe la ora 16.00 și va opune formațiile CSM Târgoviște și CSM Știința Bacău. Acest meci va fi în direct pe pagina de Facebook a clubului gazdă.

Programul etapei a doua a Diviziei A1 (f)

Sâmbătă, 05.11.2022

16.00 CSM Târgoviște – CSM Știința Bacău – în direct AICI

17.00 ”U” NTT Data Cluj – Dinamo – în direct AICI

17.00 CSO Voluntari – CSM Lugoj – în direct AICI

17.00 CSM București – CSM Volei Alba Blaj – în direct AICI

17.30 Rapid – SCMU Craiova – în direct la TVR 3